Cand se stinge lumina

Vreau sa zic ca mi-a venit foarte greu sa dau un titlu pentru acest post. De fapt in momentul in care scriu asta, nici nu am un titlu in minte.Ideea e ca aflandu-ma in seara asta intr-o sala de cinema, m-am amuzat pe seama unor chestii si mi-am propus sa vi le impartasesc. Avand in vedere ca incerc sa compensez faptul ca nu am reusit niciodata sa merg la TIFF (care dupa parerea mea, e cel mai bun festival de film de la noi), merg cam la toate festivalurile de film din Bucuresti.Deci azi m-am trezit in mana cu un bilet la fest. de film asiatic, plus o carte inclusa in pret.Daca sunteti avizi de a va face o biblioteca cu eforturi financiare minime si puteti face abstractie de calitatea continutului, sa stiti ca tocmai v-am dat un pont.

N am niciun chef sa va povestesc ce am vizionat, desi filmul nu a fost rau, dar cliseic pe ici pe colo, gen presarat cu proverbe asiatice si alte cele. Am facut si asa o introducere prea lunga si vroiam pana la urma sa va vorbesc de cat de amuzanta mi se pare reactia celor care intra intr-o sala de cinema in timpul filmului. Se stie ca nu putem vedea in semiobscuritate decat dupa cateva secunde.Personal, mi-am facut un obicei in a-mi indrepta privirea spre usa salii cand o aud deschizandu-se doar ca sa ma amuz pe seama celor care intra si evident nu vad nimic.Bineinteles, ca odata cu aparitia telefonului mobil si lanterna a fost subtituita, la fel cum servetelele au luat locul batistelor si asa mai departe.Deci prima lor reactie este sa-si scoata telefonul din geanta, dar cum lumina emanata nu are o raza mai mare de 5 cm, nu ii ajuta cu nimic.Dar eu din nou ma amuz. Sunt si persistenti pe deasupra si nu se opresc la usa pt a asimili lumina, ci continua sa parcurga sala atingand accidental ceilalti spectatori si cerandu-si din doua in doua secunde scuze.Eu am avut candva o intamplare amuzanta cu o tanti, care m-a speriat pentru ca eram concentrata asupra filmului si ea incerca sa atinga locul meu pt a vedea daca e ocupat.Imi venea sa rad teribil pt ca s-a speriat si ea cand m-a simtit miscandu-ma, iar expresia fetei ei era pt mine de-a dreptul ilara.

Astazi o amica ma astepta in sala.Am ajuns la 5 minute dupa ce filmul incepuse si am inaintat foarte putin, dar la un moment dat se pare ca m-am oprit fix langa ea si ca ma uitam in gol, iar ea ma striga si eu nu reactionam.:)).Cand am iesit din sala, mi-am scos sticla de apa din geanta si nu intelegeam de ce se uita stupefiata spre sticla.Mai apoi ma intreaba daca din aceeasi sticla am baut si in sala si i-am zis ca da, dar ca nu ii intelegeam intrebarea.Imi explica apoi cum in timpul filmului, din cauza proiectiei, se creea iluzia optica ca as bea dintr-o sticla imensa si cum se amuza ea pe seama asta.Am mustrat-o pt faptul ca nu m-a avizat.Imi place sa ma amuz de cate ori am prilejul.

''Memento'':mai mult decat un film...un exercitiu al mintii

Fiind in sesiune, am zis ca ar fi momentul ideal pentru mine sa refuz sa ies din casa pe motiv ca invat, dar sa vad filme in schimb, filme pe care nu am avut inca ocazia sa le vad pana la recenta mea varsta 21 de ani.

Desi nu cred ca sunt in masura sa fac recomandari pentru ca Alex Leo Serban, Andrei Gorzo si altii va ofera deja de ceva timp recomandari mult mai acreditate pe agenda.liternet.ro sau cinemagia.ro, etc.Totusi o sa fac abstractie de faptul ca nu sunt chiar acreditata si o scriu postul asta despre cel mai recent film pe care l-am vazut...acum 5 minute mai exact. Pana la urma e alegerea voastra sa cititi sau nu ce debitez eu aici.

Filmul a fost facut sau promovat in 2000. Cum nu stau nici eu prea bine cu memoria, ca si eroul filmului, nu imi amintesc ce s-a intamplat in 2000, nici pe plan cinematografic, nici pe plan personal. E posibil deci ca eu sa vorbesc aici despre un un film arhicunoscut si sa fiu penibila prin urmare. Imi asum acest risc.

Spuneam in titlu ca ar fi un exercitiu al mintii si asta din cauza faptului ca personajul, in urma unui accident, se pare ca sufera de memorie de scurta durata, dar sustine ca isi aminteste totul pana la accident. Accidentul s-ar datora incercarii sale de a-si salva sotia atacata. Astfel, pe tot parcursul filmului, vom vedea un Leonard, care detesta sa i se zica ''Lenny'', incercand, in pofida ''conditiei'' sale de amnezic, sa gaseasca asasinul sotiei sale (daca intradevar a fost asasinata) si sa se razbune. Poate ca filmul nu ar fi un exercitiu al mintii pentru noi, daca nu am vedea 80% din film doar perspectiva unui amnezic, care nu se considera amnezic. Apoi, regizorul merge pe metoda derularii actiunii backwords. Cred ca data viitoare cand voi viziona filmul, voi incerca sa-l vad de la coada la cap ca sa-mi dau seama daca ar avea mai multa logica, pentru ca in sinea mea, am sentimentul ca alegerea regizorului nu a fost chiar prost inspirata, in pofida faptului ca filmul e si asa confuz prin faptul ca vedem scene repetandu-se.

E un film care se vizioneaza seara pentru ca oricat de obosit/a ai fi, e imposibil sa nu-ti mentina captata atentia. As zice chiar ca o tine capatata tocmai pentru ca stimuleaza orgoliul spectatorului, care nu se va culca linistit daca nu va intelege ce s-a intamplat de fapt sau eu cel putin nu as face asta :)). Din punctul acesta de vedere, ''Memento'' imi aminteste putin de ''Masinistul'' (un alt film care trebuie vazut, daca nu ati avut inca prilejul). Faptul ca eroul obinuieste sa-si tatuaze diferite informatii pe corp sau sa pozeze persoanele pentru a retine sau mai bine zis ''trai'', pentru ca oricum nu poate retine nimic, e doar un laitmotiv, la fel ca si replica sa stereotipa :''you see...i have this condition''.Dar aceste clisee, la care se adauga faptul ca eroul e un tip inteligent, face ca actiunea sa nu stagneze, el afland lucruri noi,dar pe care nu le poate asimila mai mult decat cateva minute. Inclusiv, meseria sa este un atipica si interesanta, el fiind investigator in ceea ce americanii ar numi ''confidence trick''. Mai exact, pana sa se imbolnaveasca, acesta lucra la o agentie de asigurari de sanatate, iar responsabilitatea sa consta in verificarea veridicitatii anumitor cazuri. Unul dintre cazurile pe care le investigase, fusese si cel al unui barbat care suferise aparent de aceeasi problema de sanatate cu care se confrunta eroul acum, dar pe care l-a crezut mai degraba ipohondru. Astfel, pe parcursul filmului Lenny (cred ca si mie mi-ar fi placut sa-l agasez daca as fi avut un rol in film :))) isi aminteste de acest barbat, spre final punandu-se chiar el sub semnul intrebarii asupra veridicitatii propriei probleme.

De asemenea, daca sunteti genul celor pasionati de replici-de-dat-pe-spate, din nou va recomand ''Memento''. Scenariul este foarte bun. Trece de la replici filozofice gen ''just because there are things that i don't remember, it doesn't mean my actions are meaningless'' sau ''how am i supposed to heal if i can't feel time'' la replici care ar starni mai degraba rasul decat compasiunea pentru amnezic:''i'm sorry i don't remember you.it's nothing personal'' sau "what am i doing?oh, yeah...i'm chasing a guy.Oh no! He's chasing me."

Mai folositi batista?

Recent racise o colega de apartament si prin urmare, a ales sa umble cu sulul de hartie igienica dupa ea. Poate ca faptul nu ar fi fost atat de amuzant pentru mine, daca hartia ei igienica nu ar fi fost mov. In sfarsit, eu sunt pentru hartia igienica alba, dar gusturile si culorile nu se discuta. Astfel mi-am amintit de batistele din copilarie. Servetelele si chiar si hartia igienica (de orice culoare) erau cam high standard pe atunci pentru ca erau de unica folosinta. Asa ca parintii nostrii preferau sa ne spele batistele, care urmau apoi a fi calcate si plasate in buzunarele hainelor noastre. Imi amintesc ca mama ma intreba de fiecare data iarna cand ieseam din casa daca mi-am luat batista, asa cum m-ar fi intrebat daca mi-am luat fular.

Nu as vrea sa spun ca batistele erau preferate doar din motive financiare, pentru ca ele reprezentau si un accesoriu la un moment dat. Daca mai tineti minte sacourile cu buzunare speciale pentru batiste...Batistele respective nu erau niciodata folosite, dar trebuie sa fie prezente in outfit-ul persoanei respective pentru a induce nu-stiu-ce. Sunt sigura ca Hilary Clinton avea acasa un dulap doar de batiste.

Eu le alegeam din casa pe cele mai frumoase. Daca aveau si initiala numelui meu pe ele, ce mai...eram cool. Uneori ma mai ciocneam de refuzul mamei cand nu ma lasa sa iau o anumita batista pe motiv ca era noua sau o folosim doar la ocazii speciale.

Daca acum trebuie sa-mi verific pantalonii de fituici cand ii pun in masina de spalat, candva trebuia sa-i verific de batiste. Practic, noi umblam in buzunare cu secretii nazale trecute intr-o alta stare de agregare.

Si poate ca suntem noi mai ''trendsetteri'', dar ''generatia veche'' inca le apreciaza. Astfel, daca mergeti intr-o duminica friguroasa prin parc, ii veti vedea scotocindu-se prin cele mai intunecate buzunare ale unui sacou mai vechi de 30 de ani si scotand o batista care a venit odata cu sacoul pe vremea cand se faceau superoferte.

Me, myself and I... daca va spune ceva

Dupa o oarece perioada in care n-am mai postat, trebuie sa recunosc ca imi vine cam greu sa fac o introducere.
In sfarsit...am decis sa va impartasesc, de fapt nu va impartasesc nimic, pentru ca sunt sigura ca si voi ati remarcat.Ma refer la tendinta noastra de a nu fi capabili de a ne asculta interlocutorul. La psiholog n-am fost niciodata, desi recunosc ca am avut nevoie, am avut nevoie sa fiu ascultata si poate si de o terapie :)), dar acest aspect nu are prea mare legatura cu ceea ce vreau eu sa va spun. Stiu ca acum ma contraziceti cel mai probabil, zicand ca aveti capacitatea de a asculta si atunci o sa va sugerez sa va ganditi la momentele in care vi s-a intamplat voua sa nu fiti ascultati.
Nu folosesc acest post ca sa ma plang, pentru ca din pacate nici eu nu stiu sa ascult, ci ca sa aduc putin in lumina acest aspect.
De cate ori nu ti s-a intamplat sa-i povestesti ceva unui prieten, ca imediat dupa ce ti-ai incheiat fraza (sau mai rau:ai fost si intrerupt), acesta sa inceapa la randul lui o propozitie in care pronumele folosit e tot la persoana I? Bineinteles ca nici tu nu poti fi in aceasta situatie mai prejos, iar ceea ce are el sa-ti zic va trece pe langa urechile tale, urmand sa te dai la randul tau din nou ca exemplu.E o conversatie poate inutila, pentru ca atat tu, cat si interlocutorul tau vreti sa transmiteti ceva, dar de fapt nici unul dintre voi nu asimileaza ce ii zice celalalt tocmai pentru ca nu e vorba despre propria persoana si invers. Intradevar, nu toate conversatiile decurg astfel, dar cele mai ieftine nu fac exceptie. Nu-i asa ca v-ar placea ca prietenul respectiv sa va acorde intreaga sa atentie si sa nu se mai dea ca exemplu dupa fiecare fraza a ta, ci mai degraba sa-si dea cu parerea vizavi de ceea ce i-ai zis tu? Dar nu-i asa ca si tie iti vine greu sa-i acorzi intreaga ta atentie?Consideri ca nu te priveste sau ca e mult mai interesant cazul tau. Poate situatia e asemanatoare celor din scoala primara, in care eram atat de nerabdatori sa ne citim compunerea, astfel incat, pana ajungea la noi, nu asimilam mai nimic din compunerile celorlalti, asteptand apoi un fel de reactie fata de ceea ce am scris, care nu avea sa apara din aceleasi motive pentru care nici noi nu am reactionat.
Ma gandesc ca motivul acestei indiferente fata de ceea ce are celalalt de zis, se datoreaza narcisismului sau egocentrismului din noi. Poate daca am face putin abstractie de noi uneori, am intelege mai multe si poate ca daca si interlocutorul nostru ar uita putin de propria persoana, am conversa cu mai multa placere.Dar acesta pare un compromis, pe care nu e nimeni dispus sa si-l asume.Prin urmare, noi vom vorbi in continuare despre noi, interlocutorul va face la fel si iata socializarea!
Eu va propun si un ''exercitiu'':sa zicem ca in urmatoarele minute te decizi sa-i povestesti unui prieten de exemplu situatia ta in sesiune, sa-i spui ca nu ai invatat pentru examenul de saptamana aceasta si ai sa vezi ca aceasta informatie va trece pe la urechile sale si astfel va simti nevoia sa-ti zica situatia sa scolara, fara poate a face vreun comentariu util cu privire la a ta.Dar poate ca nici tu nu ai un comentariu util pentru situatia sa si nu poti face altceva decat sa te plangi de tine.
Am atasat jos versurile piesei de mai sus, de la Poisonblack, ''Me, myself and I''. Momentan e ce am gasit mai bun pentru a empatiza indiferenta nostra sau ce o fi...

Enough about you, let's talk about me
My ego refuses to hear or see
To be distressed by your reality

Don't give a fuck about you, it's all about me
I know I control the struggle to be pseudo-free
to keep loss at arms' length
to make you bow and bend

So come and get me babe
Come invade my mind
Chew and tell me what my shit tastes like
So come and take me babe
Are you of my kind?Laughing in denial when the end is nigh

Enough about you, let's talk about me
My disastrous lies will make you bleed for me
And I will lure you into my reality
Don't give a fuck about you, it's all about me
For I am the big star and you're just a wanna-be, wanna be