Un preț

E costisitor să fii fericit. Trebuie să-ți plătești o bocitoare să plângă pentru tine.

Eterogen

Ești speriat să-mi mai spui ceva. Știi cum se întâmplă de fiecare dată. Eu sunt o sălbatică, care încearcă să te pună la perete de parcă ai fi prada ei. De asta nu reușim să ne apropiem unul de celălalt. Ne simțim ca într-un lanț trofic.

Mi-e greu să-ți mai spun ceva. Nu pot să-mi accept rolul pe care mi l-ai asumat.Nu mai vreau să te demontez.Suntem ca două sarcini electrostatice negative, dar mie nu-mi place să vorbesc despre compatibilitate. Uneori am impresia că nu mai e nimeni la celălalt capăt al firului. Mă panichez. Închid telefonul și vin spre tine. Acum că te am în fața mea, ai vrea să-mi zici chestii drăguțe, dar renunți sau preferi să mi le zici în rusă sau japoneză sau sanscrită ca să nu le înțeleg. Poate că nu merit să le aud.

Mă găsești drăgălașă, deși mai vorbesc urât și fac lucruri imprevizibile. Te mai și lovesc uneori, dar îți spun de fiecare dată că a fost accidental, iar tu mă crezi sau așa vrei...

Îmi urmărești reacțiile, expresivitatea. Nu știi să te mai uiți în fața ta când mergi pe stradă. Și concertul de aseară l-ai ratat pentru că te uitai spre mine. Vrei în mod constant feedback, certitudini. Ți-e frică să mă plictisești. Eu, însă, mă plictisesc de frica ta.

Mă urăsc pentru momentele în care te determin să alegi să taci sau în care te conving să bifezi varianta mea. Mă entuziasmez când te pregătești să-mi explici ceva. Știi că am să te bombardez cu întrebări, dar ești dispus. Poate că îți place să te agasez.

Ți-e frică că-ți pierzi vremea cu un copil și totuși mi-ai cumpărat o trotinetă.
Ești ursuz, supărat pe mine, dar încerci să îmi zâmbești. Îmi zici că ai vrea să îți zâmbesc și eu, dar de fiecare dată când o fac, pretinzi că disimulez. Poate că nu știi când zâmbesc. Îți zâmbesc poate când dormi.

Uneori intuiesc că se va termina înainte să pricep ce se întâmplă. Și atunci încep să perorez. Tu nu mă înțelegi, iar eu nu știu să-ți răspund la întrebări. Îmi dau seama că gândeam cu voce tare. Acum mi-e greu sa schimb subiectul.

Gol

După 1 an de zile în care ți-ai asumat o vinovăție, în momentul în care ți se cere iertare, nu poți să te simți decât de parcă ți s-a luat ceva - culpabilitatea.

Uneori, cel mai frumos lucru pe care îl poți face pentru cineva este să-l lași să se simtă vinovat.

Accident

Pe trecerea de pietoni pe care o traversez zilnic a avut loc un accident. Mașina pe care scrie ''siguranta și confort'' lovise astăzi ''o fată'', după cum făceau martorii referire la victimă. Când am ajuns eu în dreptul trecerii, victima nu mai era la față locului. O luase deja ambulanța. Prezentă, în schimb, mai era mașina poliției cu parbrizul spart, alături de alte câteva zeci de vehicule blocate în trafic din cauza accidentului. Eu, la rândul meu, stagnam în trafic, oscilând între a traversa pe aceeași trecere de pietoni sau a rămâne pe loc pentru a vedea cum poliția arestează poliția. Am traversat.

La vreo 100 m distanță de locul accidentului, doi comercianți de lucruri personale (și posibile) vorbeau despre același accident ori, cel puțin, ei așa credeau. În trecere însă, eu am auzit altă versiune: o ambulanță a dat peste un individ. Nu m-a suprins această degradare a informației. Știam că prin relatări succesive se pierd din ce în ce mai multe detalii, dacă nu chiar substanța. Constatam empiric apariția unui zvon.