Messenger-ul, poate cea mai ipocrita forma de comunicare, a devenit teoretic in ultimii ani atat de util, incat incepe sa-si arate inutilitatea. De aici si intrebarea 'Utilizarea messenger-ului a devenit un automatism sau intram pentru ca intradevar suntem dornici de a interactiona?'. Numarul tot mai mare de busy icon-uri din aproape orice lista de messenger, ma face sa pledez pentru prima varianta. Retoric (deci nu e necesar sa ma bombardati cu raspunsuri) voi cate persoane, cu care nu comunicati niciodata, aveti in lista? O sa presupun ca mai putine decat mine, avand in vedere ca eu m-am alienat in ultimul timp mai mult decat de obicei sau am tendinta sa-mi oripilez interlocutorul. Dar acest post nu este un antimessenger si nu pentru ca pana la urma este tot o forma de comunicare, ci pentru ca o parte din voi imi cititi acum postul tocmai pentru ca eu l-am atasat la status (sau twiter cum s-ar zice, pt. suna mai cool). Acest post este doar o reflectie cu privire la mine, la tine si la messenger evident.
Prima conversatie de mess (a se observa inducerea atmosferei de messenger folosind argourile de rigoare) am avut-o in clasa a 10-a de liceu si mi s-a parut fascinanta atunci pentru ca pt. prima oara puteam sa mint fara sa buhnesc in ras in urmatoarea secunda. De fapt eram familiarizata cu Mirc-ul din generala (do you remember?), dar atunci eram teoretic o roscata sexy, in varsta de 25 de ani si nimfomana, care isi dadea intalniri la care nu se prezenta niciodata, cu alti indivizi teoretic iluministi si cu la fel de mult ''apetit sexual''.
Intre timp, Messenger a devenit o forma de exhibitie, daca nu asta a fost si initial scopul sau. Daca ai poze glossy, e musai sa le arati si celor din lista ta, caci pana la urma sunt singurele poze in care crezi arati si tu bine. Daca ai prieten/prietena e musai sa pui o poza la avatar cu voi doi sarutandu-va, ca sa vada lumea ca ai si tu cine te f---. Daca ai nascut recent sau nevasta/concubina, in urmatoarele luni din viata ta vei avea la avatar doar poze deloc interesante cu al tau copil in cele mai plictisitoare/consumate situatii, dar tu il adori si pana la urma gestul tau nu e decat unul din cele mai narcisiste (dar poate ca narcisist ai fost chiar din momentul in care te-ai gandit sa o pui de un copil). Daca ai fost la un party recent, e musai sa pui la avatar o poza cu tine beat/beata, chiar daca nu ai baut deloc in seara aia pentru ca iei antibiotice.Daca e Craciunul, puneti o caciula foarte kitchoasa, rosie de preferinta si fotografiaza-te, apoi arate-le celor din lista ta rezultatul.Vor fi uimiti, mai ales daltonisti. Daca ai absolvit recent facultatea/liceul/scoala primara, trebuie sa-ti pui poza la avatar cu tine la promotie ca sa se stie ca esti capabil si ca ai diploma - ''bon valoric nerascumparabil'' cum ar spune ''someone i know''. Daca fumezi, din nou trebuie sa se stie ca iti miroase gura a tutun. Daca ai SLK, arata-ne pentru ca trebuie sa stim ca tu nu mergi cu metroul/RATB-ul.
Status-urile variaza si ele de la cele mai imbecile la cele mai inteligente (adica cele pe care le inteleg doar cei care le scriu).Personal, am o simpatie deosebita pentru status-urile cliseice "DND, exceptiile se cunosc'' sau ''x, cand intrii, da un buzz'' sau ''nu's la calc, dar poti sa incerci''.Imi amintesc de un mesaj foarte amuzant afisat pe usa nu-stiu-carui partid din Anglia, care spunea ceva de genu ''do not disturb unless an answer is required''.Status-urile de genul denota ca de fapt ne este din ce in ce mai greu sa comunicam, intelectual vorbind.Dar e in regula, gen imi pare bine ca exista macar un loc, chiar daca e unul virtual, in care sa ne putem da importanti fara a fi neaparat importanti, in care sa aratam ca suntem ''bizi'' pe un scaun.
Dar daca vrei sa fii intradevar cool, nu trebuie sa intrii pe Messenger decat invisible, iar argumentul celor de genul e de fiecare data legat de faptul ca ar fi agasati de initiativele celor din lista lor de messenger de a interactiona, in timp ce ei nu sunt decat antisociali si nu vor sa converseze decat cu ''bibicu/bibica'' lor, cum ar zice ''someone i don't know''. Astfel au aparut si site-urile care te ajuta sa ii depistezi pe cei din lista ta care nu vor sa vorbeasca cu tine si sincer, ma mir ca inca nu au fost date in judecata site-urile de vreo mama a carei fata s-a sinucis dupa ce a constatat ca bibicu ei era de fapt online cand ea il vedea offline.
Un fenomen, care surprinzator nu mai caracterizeaza marea masa a populatie, sunt sau erau asa-zisele mass-uri (mai sunt personaje care insista sa le trimita, desi nu au nimic inteligent de zis, dar foarte putine persoane).In general, ma amuza mass-urile, mai ales daca nu sunt inteligente, dar singurele care m-au agasat au fost cele care amenintau in cel mai cretin mod ca daca nu trimiti mai departe (adica daca nu esti si tu cretin la randul tau), o sa ai ghinion sau o sa-ti moara tot neamul 'mancatiasi'.
Messenger-ul, aceasta agora inutila, a inceput sa inlocuiasca si clasica oglinda din camera.Marea majoritate din noi ne avem in propria lista, iar asta nu face altceva decat sa reflecte cat de mult ne iubim.
Pana la urma, cel mai trist e faptul ca ajungem sa avem conversatii aseptice, cu din ce in ce mai putine cuvinte, ca deh...time is money. Folosim tot mai mult emoticons pentru a ne exprima, cand de fapt nu exprimam nimic. Suntem poate si mai formali si plictisitori ca niciodata si intelegem de multe ori gresit, trasmitem de multe ori gresit, dar de fiecare data stim unde sa ne gasim, in acelasi loc: say messenger!
