Capdelemn

''Íntr-o dimineata obisnuita, Capdelemn se trezeste langa un morman de lemne si refuza sa constientizeze trecerea timpului. Nu i-a mai ramas nimic, doar izolarea si ispita, si strigatele in pustietate. Capdelemn nu poate ramane pasiv, desi are o singura responsabilitate: sa astepte miracolul, ceea ce nu e o proba oarecare pentru el, asteptam, asteptam din cele mai vechi timpuri. Am crede ca nu se intampla nimic, dar in pasivitate, si in decursul asteptarii se iveste intotdeauna ceva de care ne putem impiedica, in care putem da cu piciorul, in care ne putem incurca, intotdeauna exista ceva care face mai suportabil prezenta, azvarlirea in pustietate, solitudinea. Nu se stie cat a asteptat deja, renunta incet, dar nu si inainte de a mai spune un banc sec si de a recita o ultima poezie. Oricat de cap-sec, e de indragit, e in acelasi timp previzibil si imprevizibil, naiv si inteligent, inocent si vinovat, vorbeste si vorbeste, uneori confuz, uneori clar, uneori prea mult, uneori prea putin. Un lung monolog final despre care nu se stie daca e auzit. Vorbeste o marioneta. Acesta e miracolul in sine, dar ramane o marioneta care e purtata de valurile acestei povestiri deja scrise. Capdelemn: cap-sec si nimic mai mult, dar in acest caz este tot ceea ce poate fi''.

Logica blindajului

Conform logicii blindajului, daca nu esti fericit, trebuie sa disimulezi fericirea. Oamenii tristi nu sunt appealing, sunt chiar evitati. Trebuie sa fii entertaining daca vrei sa fii primit printre oameni. Asadar, iti disimulezi fericirea tocmai ca sa poti ajunge la ea. Dar apoi, nu poti fi nefericit decat daca ai fost fericit. Vei fi fericit tocmai ca sa cunosti ulterior nefericirea. Deci practic ce disimulezi?

Astazi a lipsit o colega de la facultate. Aparent un fapt banal, dar am intrebat de ea si am aflat ca e in spital. E suspecta de depresie. Stiam ca nu mai traieste frumos de vreo 5 luni, dar totusi a reusit sa ma convinga. Ca si nebunia, n-am sa pretind ca stiu semnificatia depresiei, dar personal reperez depresia ca fiind momentul in care tu insuti iti scapi de sub control si te gasesti imprevizibil. Acum n-am sa afirm ca natura umana e atat de introspectiva, incat e iesit din comun sa fim imprevizibili vizavi de noi insine, dar poate ca depresia e momentul ala in care ai nevoie de ajutorul pe care nu l-ai mai solicitat niciodata pana acum. Poate ca depresia e momentul in care instinctul de conservare e doar o paradigma. Depresia e poate momentul in care ceilalti decid ca nu mai esti in masura sa alegi pentru tine pentru ca ai fi prea subiectiv (si aici nu stiu daca sa rad de propozitia care mi-a iesit).

Fictiunea

''Fictiunea e prilejul oferit de imaginatie fiecarui individ de a-si reface viata mimand launtric sensul si intensitatea altor vieti. Din cauza principala a acestei inclinatii catre tot felul de fictiuni e de fapt groaza de a fi nevoiti sa murim fara sa fi aflat nimic despre atatea alte vieti pe care eram totusi capabili sa le fi trait.''

Am o gaura in pat

Nu pot dormi bine. Am impresia ca ma afund in ea si atunci ma scol subit.
Incerc sa ignor gaura din pat, dar e chiar sub mine sau chiar sunt in gaura. Si asa... sunt in fiecare zi obosita, in fiecare zi mai obosita decat in ziua precedenta.

''And...

the truth is I feel so angry, and the truth is I feel so fucking sad, and the truth is I've felt so fucking hurt for so fucking long and for just as long I've been pretending I'm OK, just to get along, just for, I don't know why, maybe because no one wants to hear about my misery, because they have their own. Well, fuck everybody. Amen.''

Pauza publicitară

Pauza publicitară: momentul din timpul cursului în care profesorul tău încearcă să te convingă că e mai rentabil să cumperi cartea sa decât să cumperi o restanța ?

We want happy people!

Astazi bunicamiu face 90 de ani si cel mai probabil, si eu odata cu el. A fi batran este, in mod ironic, mai mult ''a state of mind'' decat un numar.
Mi s-a recomandat sa ma relaxez, dar imi vine greu sa tin cont de o parere pe care nu o aprob.Am nevoie sa fiu obosita.
Probabil nu e foarte coerent ce debitez aici, dar sa zicem ca am avut cateva zile mai proaste, iar acum, literalmente, imi vine greu sa ma si vad in oglinda. Am fost recent implicata intr-un ''experiment'' nereusit din care m-am ales cu parul foarte scurt si aiurea, but my looks don't matter. Colegii de facultate mi-au garantat ca s-au obisnuit cu mine. In concluzie,am parul scurt,aiurea, brunet si port ochelari. God dammit! I look like my ex again.

Cat despre colegii de metrou, poate ca eu sunt cea care trebuie sa se obisnuiasca cu ei. Nici acum nu stiu cum sa reactionez cand cineva se trezeste sa tipe in metrou, vociferandu-si ideile (de cele mai multe ori cu iz politic). Sunt acei indivizi pe care societatea ii eticheteaza ca fiind ''nebuni'', desi poate, societatea e mai disfunctioanala decat ei.Ne luam ca repere de nebunie momentele in care incepem sa vorbim singuri in metrou sau in care refuzam sa mai aruncam ceva la gunoi. Dar oare chiar asta e nebunia? Evident NU.
Era femeia din metrou nebuna pt ca repeta in mod obsesiv calatorilor ''Traiasca securitatea din Romania''? Habar n-am, desi restul calatorilor ar fi putut afirma asta cu certitudine. Eu nu stiu. Mi-au aruncat calatori cateva priviri complice, dar mi-a fost greu sa raspund cu aceeasi complicitate pt simplu fapt ca femeia pe mine nu ma oripila. Nu era cu nimic diferita decat ceilalti care se uitau dezgustati catre ea. Sunt sigura ca daca ar avea acces la internet ar fi un blogger, cu exceptia faptului ca posturile mele nu se rezuma la titlu, ''Traiasca X'', desi recunosc ca ar fi amuzant sa raman la titluri uneori. Zic mai degraba ca ineptia ei s-ar trage din ceea ce gandeste, ori nu din faptul ca le impartaseste cu voce tare in metrou si apoi, daca as sti ce digera toate celelalte minti sezute cuminti pe scaune, poate ca atunci m-as oripila.
(sa nu se inteleaga ca sustin convingerile acestei tanti, cu atat mai mult cu cat nici nu stiu care sunt)
Sincer, as fi asteptat mai degraba un show astazi in metrou din partea mormonilor, dar poate ca ei nu fac religie underground. Asa ca au ramas in abtinere cu bibliile lor bizare in mana.

In drum spre casa vad doua pustoaice de la scoala catolica de vizavi de casa. Cred ca se bateau. Mi-am amintit de maicamea care intotdeauna intervine intre scolaritele agresive. Personal, n-am simtit niciodata impulsul sa intervin, indiferent de gabaritul combatantilor. (Am o laboranta care intervine chiar in viata sociala a porumbeilor din curtea facultatii). Pornesc de la premiza ca natura umana e una violenta si ca prin urmare ar fi un act nenatural sa incerc sa opresc o astfel de manifestare a spiritului uman. Daca e sa pun la indoiala discernamantul celor implicati, o sa zic ca au toti cam acelasi nivel de discernamant. Cel putin la acest capitol putem vorbi oricand de egalitate. Totusi, intr-o lume in care boxul e considerat un sport, nu este oare ironic ca primul nostru impuls sa fie cel de a impiedica oamenii sa-si faca rau?

CFR-ul si viata ta sociala

Desi nu mi-am facut calendarul social pe 2011, cred ca intr-un astfel de calendar nu as fi omis intercatiunile din timpul calatoriilor cu CFR-ul, chiar daca de cele mai multe ori nu raman fresh in amintirea noastra mai mult de cateva zile, dar constituie uneori momente din cele mai amuzante (Caragiale a facut literatura pe chestia asta, dar eu pot cel mult sa scriu un post).
Pornesc mereu de la premiza ca daca pui cel putin doi oameni care nu au nimic sa-si spuna intr-o cutie, pana la final vor avea cel mai probabil si un conflict. Cutia, in cazul de fata fiind modestul compartiment CFR, aduna aproape de fiecare data personaje diferite (nu lipsesc in general pensionarii care merg in capitala la medic si studentii prea cool ca sa ramana in locatia de bastina).

De obicei asociez calatoriile cu trenul cu timpul meu de somn, dar uneori se mai intampla si sa fiu social activa. Asta-noapte chiar as fi vrut sa dorm, dar m-am trezit undeva la doua dimineata intre o pensionara si un individ intre doua varste care isi enumerau reciproc doctorii din spitalul Floreasca. Probabil orice ipohondru m-ar fi invidiat. Eu am inceput in schimb sa ignor nomenclaturile care treceau in sens dublu pe langa urechile mele si sa ma holbez la numerele scaunelor din fata mea. De la stanga la dreapta: 65, 67, 63, 69. Care naiba o fi logica in ordinea asta haotica? CFR is playing misterious, ca si intarzierile nejustificate.

Ma dezmeticesc mai bine din starea mea de somn/mai-inchideti-gura si imi dau seama ca s-a schimbat topicul. Pensionara de langa mine impartaseste tipului din fata mea dezgustul ei vizavi de politicienii nostrii. Nu ma interesa discutia in sine pentru ca parea tipica discutie de compartiment, dar tipul era de o prostie geniala (poate singurul oximoron cu sens). Alaturi de el, aproximativ o pitzi pe care o cunoscuse in tren si care parea entuziasmata de individ, desi s-a dovedit ceva mai desteapta decat dansul. Omul sustinea sus si tare ca Romania are nevoie de monarhie pentru a scapa de coruptie. Dupa 2 minute mi-am dat seama ca era futil sa-i explic ca monarhia nu era decat o alta gaura neagra in bugetul unei tari si altele..

Nu stiu de ce continui sa vorbesc cu el (poate din lipsa de somn si dorinta de amuzament), dar incepe sa-mi spuna ca el nu este un crestin bun pentru ca face pacate. L-am rugat sa-mi defineasca pacatul (neuronul meu pereche nu functiona), dar mi-a trantit in schimb un exemplu pe post de definitie: ''A ucide, a ucide este un pacat!''. Eu zic ca a ucide nu este un pacat. A ucide pe cine nu trebuie este un pacat.

Ca orice crestin indignat de faptul ca eu nu cred in niciun fel de d-zeu si ca nici nu intentionez sa-i ofer vreo dovada din moment ce eu nu afirm nimic, imi solicita impetuos sa-i spun eu ce i se va intampla dupa moarte (previzibila reactia). Ma incalzea totusi ca nu m-a intrebat ce i se va intampla maine (deja ma simteam luata pe post de mama omida). N-am reusit nici pana acum sa pricep agitatia unora de a sti ce se va intampla cu ei dupa moarte in loc sa se agite de ceea ce li se intampla acum cand sunt inca in viata. L-am dezamagit si la acest topic pe individ.

Apoi continua cu indignarea lui vizavi de Darwin care si-a permis sa emita ipoteza deplorabila pentru natura umana (asta pt ca tipul insusi este evident superior unei maimute). Incheie cu ideea generica conform careia, desi mult mai putin inteligent, cainele ramane totusi cel mai bun prieten al omului (tu chiar ti-ai castra cel mai bun prieten?). II aminteam totusi ca in lantul trofic omul este inca o veriga slaba si ca nu cred ca va manca el rechinul prea curand, dar fiindca orice axioma este combatuta de un ''semidoct'', primesc un raspuns a carui formulare putea la fel de bine sa apartina unui purtator de dinti de lapte: ''50 de oameni pot manca un rechin''.
Cred sincer ca tipul ar avea o cariera stralucita lucrand pentru Marvel sau DC Comics. Superman n-ar mai fi un invidiv banal.

Discutia se transformase intr-un discurs pentru ca mi s-a parut futil sa mai intervin. Imi amintesc ca ma oprisem din a-l asculta in punctul in care a afirmat ca omul poate distruge Soarele si sigur o va face. Pitzi de langa el, care in tot acest timp il ascultase atenta si neincrezatoare, intervine: ''Nu, nu. Asa ceva chiar nu se poate. Eu stiu ca nici nu te poti apropia de Soare prea mult ca mori''. Tipul insa continua sa afirme cu tarie ca omul sigur poate distruge Soarele din moment ce guverneaza toata Planeta. Imi dau seama ca e mai amuzant sa-i las pe ei doi sa dezbata. Asa ca raman privindu-i tacuta si zambitoare, iar pitzi aproape aproape ca incepe sa-l creada. Ah, da, ambii erau studenti. Zuper patura intelectuala! Daca nu e de cea mai buna calitate tesatura, macar sa fie patura mai groasa.
Cateva minute mai tarziu, la rugamintea pensionarei, el incearca sa stinga lumina in compartiment, dar nu reuseste, spre amuzamentul meu caci il avizez ca astfel nu ii mai pot acorda credibilitate ca poate distruge Soarele, dar tipul zambeste tamp.

Doua ore mai tarziu, compartimentul e invadat fonic de o matza in calduri. Pensionara adormita, cei doi si eu ne sculam instant. Individul intre doua varste de langa mine isi scoate telefonul din buzunar, ''racind'' matza in calduri. Toata lumea rade, dupa care cei doi isi scot si ei telefoanele si isi deschid bluetooth-urile pentru ringtone-ul cu pricina. 5 minute mai tarziu in compartiment erau deja 3 matze in calduri. Perfect! :|

Ajung in Bucuresti cu cearcanele, oboseala si foamea de rigoare. Direct de pe peron ma intampina fetitele Hustler, care promoveaza entuziasmate silicoanele inca de pe coperta lipita de vitrina chioscului de ziare si reviste.

P.S. Daca va cade bine sa ma cititi, puteti da subscription din partea dreapta sus a paginii si sigur ne mai auzim, iar daca nu va cade bine, atunci imi pare rau ca nu v-am putut confirma validitatea timpului pierdut.