joi, 30 iunie 2011
marți, 28 iunie 2011
23
În ultimul timp, am fost oareșce personală pe acest blog. Așa că nu văd de ce nu aș continua cu destăinuirile.
Trăiesc o criză de vârstă și în paralel (circumstanțial, generativ) și o criză existențială.
''O criză de vârstă la 23 de ani?!'' Cred că asta ar fi reacția generică a cititorului, dar, sincer, mă panichez. Nu știu...în ultimele săptămâni pierd timp încercând să dezvolt strategii pentru a câștiga timp.
Mă panichez că nu am să reușesc să fac multe când poate, de fapt, nu-mi propun nimic. Pendulez între sentimentul că nu mai are rost să vreau nimic și sentimentul că vreau prea puțin. Viața e prea imprevizibilă pentru a nu fi trăită, dar e mult prea trist să o trăiești îmbătrânind.
Nu pot să-mi dau seama dacă mi-ar confirma validitatea timpului pierdut să mai fac un pas sau să rămân pe loc. Mă trezesc stând pe o bancă, în ploaie într-un parc gol și mă întreb dacă-mi pierd vremea. Dacă sunt singură persoană în parc pentru că ceilalți fac ceva util în momentul ăla sau pentru că ceilalți se ascund de ploaie.
Și calculez - calculez că acum doi ani aveam 21, iar acum 5 ani aveam 18 și tot așa, la fel cum intuiesc că peste câțiva ani îmi voi calcula vârstă în acest punct și că nu-mi voi putea aminti de ce făceam exact în acest moment sau nu-mi voi putea explica criză actuală. Astfel, în mod stupid sau nu, viața va fi un lung ciclu de crize existențiale.
Îmi amintesc de persoane care au venit și au plecat. Îmi amintesc că eu am venit și am plecat.
Mă uit și în oglindă și-mi amintesc și de parametrii personali: 1.73 m și vreo 56 kg (amuzant cum înălțimea oscilează în funcție de freză, iar greutatea în funcție de gradul de ocupare al WC-ului). Apoi îmi amintesc viitorul (îți poți aminti și viitorul, nu doar trecutul): voi crește în greutate, voi scădea în înălțime. Îmi privesc și dinții, care se degradează cu fiecare masă și îmi amintesc și de periuța mea de dinți, pe care nu trebuie să uit să o schimb la intervale de timp. La un moment dat, voi schimba și dinții.
Îmi amintesc și de lift și știu că într-o zi nu voi mai putea să-l evit. Așa că-mi voi face o religie din a crede în tehnologie, a crede în D-zeu, a crede în bunele intenții a celor mai tineri și tot așa. E tot ce voi mai avea când din toate părțile corpului mă va durea, iar ce nu mă va mai durea, sigur nu va mai funcționa.
Îmi vine greu să o văd pe mama odată la 2-3 luni pentru că o văd de fiecare data mai îmbătrânită și doare. Cel mai greu îmi este să-i văd mâinile. Evit să i le văd. Mâinile trădează trecerea timpului.
Sunt în impas. Nu știu cu ce să mă mai mint. E puțin prea mult adevăr pentru gustul meu zilele astea. Aș vrea să fiu de fapt cu capul în nori, dar sunt cu capul sub pământ.
luni, 27 iunie 2011
sâmbătă, 25 iunie 2011
Misionara iubirii
Am vrut sa mananc o supa, ceea ce ar fi fost suficient pentru a-mi putea continua ulterior dizertatia. Imi vine greu sa fiu functionala cand am stomacul gol. Dupa cum obisnuiesc deja de cateva saptamani sa procedez cand imi este foame si constat ca nu gasesc nimic comestibil in frigider, ma incalt si merg spre acelasi loc al carui meniu il cunosc deja.
Prin urmare, trebuia sa fie la fel de banal ca de obicei, ceea ce a si fost, cu exceptia faptului ca am dat la metrou de o tanti care plangea/radea la telefon ca fiicasa s-a maritat cu un italian, de cativa turisti care uneori isi vorbeau, uneori isi faceau semne si de ''Misionara iubirii''.
Cea din urma isi facuse aparitia aproape de masa mea, incercand sa convinga un turc care nu intelegea romana, sa-i cumpere ceva de mancare. Il convinge si la final, isi incearca propriile cunostinte in engleza. Asa ca, am auzit-o spunandu-i ''soul for mother fucker''. Turcul cu pricina n-a priceput ce a vrut sa zica (ca si mine de altfel). Apoi s-a asezat la masa de alaturi. Dupa vreo doua minute, timp in care am auzit-o literalmente ingerandu-si mancarea, ma intreaba daca eu sunt romanca. Pentru ca nu mai vroiam sa aud inca odata ''soul for mother fucker'', i-am confirmat ca da. Astfel, incepe sa-mi spuna cum nu i se pare ok ca oamenii nu pot manca din cauza faptului ca nu au un partener de viata, iar spunand asta, imi indica masa din spate pe care era lasata o friptura intreaga neatinsa. Se da apoi ca exemplu, mentionand ca ea poate manca toata cantitatea din farfurie pt ca are multi ''iubiti care o iubesc''. Individa nu era chiar fiinta care sa inspire cuiva iubire, cat compasiune, dar poate ca in peticul ei de lume traia cu frenezia ca este hiperiubita, iar eu gaseam inofensiva frenezia ei, cu atat mai mult cu cat o ajuta sa-si termine mancarea din farfurie.
Continua sa-mi explice cum organele nu pot functiona corespunzator cand nu esti iubit, iar medicatia nu poate ajuta in cazul asta si-mi spunea toate astea aratand spre zona stomacului.
Facand abstractie de plauzibilul ei grad de ''nebunie'' (eu nu stiu ce este nebunia), individa avea relativ dreptate, doar ca problema nu se situa, anatomic vorbind, in zona stomacului, cat in zona glandei tiroide, care, dupa cum stiti sau nu, se afla in regiunea gatului. Frica (stare psihologica) determina o umflare a glandei tiroide, fapt care face dificila ingerarea. Astfel ti-e usor sa renunti la o farfurie plina cu mancare din moment ce oricum nu o poti consuma. Frica la randul ei are propriile cauze. A nu fi iubit intr- o lume care pare atat de mare uneori, poate induce frica. Prin urmare, cei care experimenteaza stari negative de oaresce intensitate, ajung sa piarda in greutate intr-un interval scurt de timp.
I-am inteles premiza, doar ca ea continua sa peroreze, dandu-mi responsabilitatea de a rezolva aceasta problema globala prin intermediul internetului. Misionara numea la randul ei un misionar. Nu pricepeam ce pretindea din partea mea sa fac. Probabil i s-a spus ca internetul e un fel de D-zeu. Era relativ insistenta, intrebandu-ma repetitiv ''Ái inteles?'' si ma agasa. Asa ca m-am sculat de la masa si am plecat, alaturandu-ma celor neiubiti, intrucat mi-am lasat acolo supa neterminata.
Prin urmare, trebuia sa fie la fel de banal ca de obicei, ceea ce a si fost, cu exceptia faptului ca am dat la metrou de o tanti care plangea/radea la telefon ca fiicasa s-a maritat cu un italian, de cativa turisti care uneori isi vorbeau, uneori isi faceau semne si de ''Misionara iubirii''.
Cea din urma isi facuse aparitia aproape de masa mea, incercand sa convinga un turc care nu intelegea romana, sa-i cumpere ceva de mancare. Il convinge si la final, isi incearca propriile cunostinte in engleza. Asa ca, am auzit-o spunandu-i ''soul for mother fucker''. Turcul cu pricina n-a priceput ce a vrut sa zica (ca si mine de altfel). Apoi s-a asezat la masa de alaturi. Dupa vreo doua minute, timp in care am auzit-o literalmente ingerandu-si mancarea, ma intreaba daca eu sunt romanca. Pentru ca nu mai vroiam sa aud inca odata ''soul for mother fucker'', i-am confirmat ca da. Astfel, incepe sa-mi spuna cum nu i se pare ok ca oamenii nu pot manca din cauza faptului ca nu au un partener de viata, iar spunand asta, imi indica masa din spate pe care era lasata o friptura intreaga neatinsa. Se da apoi ca exemplu, mentionand ca ea poate manca toata cantitatea din farfurie pt ca are multi ''iubiti care o iubesc''. Individa nu era chiar fiinta care sa inspire cuiva iubire, cat compasiune, dar poate ca in peticul ei de lume traia cu frenezia ca este hiperiubita, iar eu gaseam inofensiva frenezia ei, cu atat mai mult cu cat o ajuta sa-si termine mancarea din farfurie.
Continua sa-mi explice cum organele nu pot functiona corespunzator cand nu esti iubit, iar medicatia nu poate ajuta in cazul asta si-mi spunea toate astea aratand spre zona stomacului.
Facand abstractie de plauzibilul ei grad de ''nebunie'' (eu nu stiu ce este nebunia), individa avea relativ dreptate, doar ca problema nu se situa, anatomic vorbind, in zona stomacului, cat in zona glandei tiroide, care, dupa cum stiti sau nu, se afla in regiunea gatului. Frica (stare psihologica) determina o umflare a glandei tiroide, fapt care face dificila ingerarea. Astfel ti-e usor sa renunti la o farfurie plina cu mancare din moment ce oricum nu o poti consuma. Frica la randul ei are propriile cauze. A nu fi iubit intr- o lume care pare atat de mare uneori, poate induce frica. Prin urmare, cei care experimenteaza stari negative de oaresce intensitate, ajung sa piarda in greutate intr-un interval scurt de timp.
I-am inteles premiza, doar ca ea continua sa peroreze, dandu-mi responsabilitatea de a rezolva aceasta problema globala prin intermediul internetului. Misionara numea la randul ei un misionar. Nu pricepeam ce pretindea din partea mea sa fac. Probabil i s-a spus ca internetul e un fel de D-zeu. Era relativ insistenta, intrebandu-ma repetitiv ''Ái inteles?'' si ma agasa. Asa ca m-am sculat de la masa si am plecat, alaturandu-ma celor neiubiti, intrucat mi-am lasat acolo supa neterminata.
sâmbătă, 11 iunie 2011
Banal tehnic
Recent mi-am încheiat conturile cu Universitatea Politehnică, și la propriu și la figurat, având în vedere că am virat literalmente bani în contul facultății pentru a-mi obține drepturile, iar facultatea a virat la rândul ei bani în contul meu de student în vederea recompensării mele de pe urmă beneficierii drepturilor anterioare/ulterioare. Cred că asta face învățământul superior o formă de prostituție taxabilă.
După 4 ani de xeroxat cărți tehnice, nu pot să trag nicio concluzie. Nici nu am reușit să pricep de ce se folosește cuvântul ''banal'' într-o carte de profil tehnic, decât dacă e importantă starea de spirit a studentului sau chiar vrei să faci ''literatura de specialitate''. Așa că mă amuzam când studiam un model matematic, iar la final, rezultatul se anunța că fiind banal și urma o ecuație lungă.
sâmbătă, 4 iunie 2011
vineri, 3 iunie 2011
Abonați-vă la:
Postări (Atom)