Tutoriale foto

Un blog cu si despre fotografie http://fototutorial.wordpress.com/

Televizorul -Te-indobitoceste: Zambeste!

Avand in vedere ca am de ceva timp un televizor in camera mea semiobscura, acum cateva zile mi-am pus si cablu.Nu stiu exact motivul pentru care am facut asta.Imi amintesc ca ma motivam prin faptul ca am nevoie de mai multe informatii, pe care in mod normal nu le-as solicita pe net (sau de ce le-as solicita...?). Nu m-am mai uitat la TV de vreo 2 ani.Azi insa, am procedat ca pe vremuri cand veneam de la scoala, imi puneam ceva in farfurie si ma tranteam in fata televizorului, un obicei foarte stereotip de altfel.Telecomanda inca nu are baterii, asa ca imi folosesc degetele de la picioare pentru a schimba postul fara a ma mobiliza prea mult.Stiu oricum de la inceput unde vreau sa ajung, dar fara sa constientizez, degetul meu se opreste pe un post, unde canta Superstarul Guta (de data asta fara mustata)in cadrul unei emisiuni cumva. In platou lumea se danseaza pe maneaua umflatului.Astfel, printre doua pitzi, doi indivizi la sacou si cu ''look de intelectuali'', observam si un preot, dar care sta jos (probabil avea deja artrita). Guta isi termina supermaneaua, iar prezentatoarea (o pitzi grasa si penibila la randul ei pe nume cica ''Bahmuteanca'') continua emisiunea abordandu-l pe preot, care nu pare a fi stanjenit de atmosfera foarte ''religioasa'' a platoului.Nu stiu exact ce perora preotul pentru ca analizam cadrul si vedeam cele doua pitzi zambind indobitocite, un manelist care asculta cracanat din locul sau pe canapea si cumva interesat de ce zicea preotul, la fel ca si cei doi indivizi cu ''look de intelectuali'' si care dansau pe muzica culta a ''regelui manelelor''(dupa cum il anunta si prezentatoarea).Apoi Guta este intrebat de Basescu, la care ''regele manelelor'' zice umil ca il apreciaza foarte mult dar nu pentru ca ar fi un politician bun (pentru ca asa cum recunoaste si el,Guta nu se pricepe la politica, ci doar la muzica :))), ci pentru ca i se pare un om fara fitze. Personal inteleg simpatia oamenilor indobitociti fata de oamenii care zambesc tamp.M-am lamurit.La Tv isi dau cu parerea exact acele nulitati, care au la randul lor doar cultura Tv, in timp ce oamenii care ar merita sa-si spuna punctul de vedere la Tv sunt o parte din cei pe care ii intalnesti poate in metrou si care de obicei nu-si ridica privirea din cartea pe care o au in mana.Schimb postul si astfel dau de doua pitzi care concluzionau ca omul e un mamifer pentru ca are coloana vertebrala, naste pui si ii alapteaza, dupa care isi dau seama ca si cainele si pisica trebuie sa aiba prin urmare suflet si un rai si iad al lor avand in vedere ca sunt si ele mamifere, ca oamenii.Nu vreau sa schimb postul, desi ma sperie ultragandirea acestor doua ''mamifere siliconate'', pentru a-mi da seama in ce context dezbat doua pitzi acest subiect cu iz antropologic.Astfel aflu ca dezbaterea era in cadrul unei emisiuni si ca acestor doua li se puse o intrebare cu 3 variante de raspuns, dupa ce un grup de bodyguardzi din platou le intuiau gandirea pe o anumita suma de bani.Se pare ca acestia castigau de obicei suma, iar acest lucru nu avea de ce sa para uimitor avand in vedere ca acele pitzi aveau cam acelasi nivel de cultura si inteligenta cu baietii aka ''ceafa groasa cu Naposim'' din platou.
Pauza publicitara e la fel de dramatica.Tin sa mentionez reclama la declaratii de dragoste pentru cei neinspirati, declaratie pe care o vei obtine printr-un ''simplu SMS la nr ---- cu mesajul ''Declaratie'').Teoretic ar trebui sa fie ok initiativa celor cu afacerea cu declaratiile de dragoste pentru cei neinpirati, facand cumva parte din ceea ce s-ar numi ''terapie de cuplu'',nu?:)) Acum ma intreb:daca in telefonul prietenei tale (desi se stie ca nu ai voie sa umblii in telefonul/geanta unei fete si nici sa o intrebi ce varsta are sau dioptrii, ci sa-ti asumi riscul de a te cupla cu o femeie care poate chiar se aproprie de menopauza :))) gasesti un mesaj la fel ca cel pe care i l-ai trimis tu acum o saptamana, dar de data asta cu numar necunoscut, ar trebui sa o iei pe ea la intrebari sau agentia de declaratii de dragoste pentru ca nu iti dau o garantie a originalitatii...?

Vremuri ''latinoase''

Recunosc din nou ca am nevoie de muze pentru a mai posta ceva din cand in cand.Ultima mea muza a fost Eliades Ochoa.N-ati auzit de el? Nu'i bai.Nici eu n-am auzit de el pana vineri, cand am primit un mail in care mi se zicea ca am castigat un bilet pentru concertul lui din seara aceasta la Sala Palatului.Particip la multe concursuri fara a ma interesa miza pentru ca de obicei mizez ca nu am sa castig. M-am interesat sa vad ce canta nenea, desi look-ul sau latino era destul de sugestiv pentru mine.Asadar, castigasem un bilet la un concert de muzica cubaneza.
Inafara de Enrique Iglesias, care mi-a perforat si mie putin urechea in perioada gimnaziala, nu am mai avut niciun fel de contact cu muzica latino.Am sperat ca o sa gasesc pe cineva care sa-si doreasca cu ardoare sa mearga in locul meu.Imi sunasem matusa in acest scop, dar am dat de casuta vocala si incercasem chiar sa ochesc cateva batrane plictisite prin Cismigiu azi.Dar teoretic pretul biletului e cuprins intre 75 si 250 lei.Aspectul acesta mi-a starnit curiozitatea, desi nu am niciun fel de tangenta cu muzica latino si in plus nu mai stiam pe nimeni avand bilet la acelasi concert.Asadar, am mers sa vad pe ce a cheltuit lumea intre 75 si 250 lei.Cum s-ar spune, am facut pe analistul economic.M-am inarmat cu mult spirit latino si pe la ora 19 am iesit din casa spre Sala Palatului.Am incercat sa evit sa trec prin fata geamului celor de la B1 Tv, unde un nene asa-zis Nasu' intercationa cu Becali, asa ca am trecut pe langa mai multe semafoare decat necesar.Pe drum am luat cea mai interesanta cazatura la propriu.De obicei cand cad sunt luata prin surprindere, neavand timp sa incerc sa previn (adica de obicei asa functioneaza). De aceasta data preludiul a fost lung.Practic, am avut parte de cea mai anticipata cazatura din viata mea. Pierzandu-mi succesiv de vreo 3 ori echilibrul dupa fiecare incercare de a ma mentine in picioare, ca in final sa cad.Intamplarea mi-a pus blugii la incercare, pe care ii port inca din vremea pubertatii.Teoretic, nu au fost pagube si nici martori si nici nu m-am lovit.Totusi, mi-a anihilat tot spiritul latino din seara aceasta, desi recunosc ca nici nu aveam flori rosii in par si nici nu eram chiar focoasa.Incercam apoi sa-mi dau seama de ce am cazut pentru ca uitandu-ma in urma mea pe strada, nu vad niciun obstacol, apoi observ ca am siretul desfacut la un picior.Hm...bizar.E prima oara cand am cazut din cauza unui siret.Niciodata nu am crezut sireturile sirete.Intradevar, de fiecare data cand vad o persoana cu sireturile desfacute, o avizez, dar fac acest lucru intr-un mod masinal, pentru ca asa am fost invatata.De altfel, pentru mine siretul a fost mereu ceva inofensiv, bine, mai putin cel siret.:P
Cand ajung acolo, primul lucru care ma amuza e faptul ca toata lumea statea jos,ceea ce in reperele mele e destul de bizar pentru un concert.Mai erau cateva domnisoare care se trezeau din senin sculandu-se de pe scaune si miscandu-se cumva latino, dar renuntau dupa primele doua secunde.Atmosfera in sine se pare ca le debusola.In reperele mele, doar la cinema si teatru e ideal sa stai jos, in rest da-i inainte cu varicele.Mi-am amintit apoi ca Soulfly concertasera la Sala Palatului anul acesta si astfel imi imaginam rockeri stand pe scaune, eventual si cu centuri de siguranta.:))
Apoi m-a amuzat teribil faptul ca locurile din fata nici nu erau ocupate in totalitate si ca oricine se putea aseza la voia intamplarii, ceea ce ma face sa cred ca cei care au dat 250 de lei pe bilet au incercat macar sa transpire de toti banii, desi nu vad cum pentru ca putini oameni pana acum au reusit performanta de a transpira stand pe scaun.
M-am asezat foarte aproape de intrare pentru ca stiam ca intrarea mea este si iesirea mea. Prin urmare eram invaluita intr-un fel de semiobscuritate.In ''misterul'' meu de Marlon Brando in Apocalipse Now m-am trezit socializand cu paznica, care ma intreaba pe mine la un moment dat daca e pauza.Mi s-a parut amuzant acest schimb de roluri.Apoi a inceput sa-mi povesteasca de o intamplare din cariera ei la Sala Polivalenta, cand un nene pe nume ''Kenedy'' ar fi intarziat ca dirijor la un concert, iar cand a aparut a inceput sa sara pe scena ca un copil, in timp ce publicul il ovationa.Se pare ca momentul o marcase pe tanti tocmai prin faptul ca ea nu intelegea reactia publicului vizavi de atitudinea acestui omulet dubios.In sfarsit...tanti m-a lasat in pace, iar eu in plictiseala mea am sesizat un cheag de sange sub piele la varful degetului aratator.Pot sa zic, ca, ca si cazatura, cheagul de sange de pe degetul meu aratator e destul de bizar.
Dupa doua piese m-am retras, intelegand de ce nu m-am nascut in Cuba, Mexic sau Venezuela si de ce prefer eu sa ascult totusi piese despre macarale si fetite dulci din Bucuresti.

Avem di tăteeee!

E cam greu sa parcurgi zona centrala sau zona regie din Bucuresti fara sa-ti umplii buzunarele de fluturase(presupun ca nu ar fi niciun tomberon in imediata apropiere si ca voi ati fi chiar eco, desi marea majoritate nu sunteti pentru ca deh...sunteti romani, iar Romania e o planeta cu propriul ei sistem solar si care se autoecologizeaza, nu'i asa?).Personal, nu refuz niciun fluturas.Ba mai mult, cand vad indivizi/individe impartind fluturasi la gura de metrou, intind prematur mana, penibila si nerabdatoare si credeti-ma ca nu are nicio legatura cu proviziile mele de hartie igienica (nu de alta, dar hartia igienica ar trebui sa fie soft).
Astazi am ajuns acasa cu patru fluturase diferite in buzunar. Unul dintre ele facea reclama la un magazin, care teoretic ar vinde ''iarba legala''.Deci in curand ar trebui sa primesc si un pliant in care se promoveaza vreun bordel, numit poate "House of joy".Viitorul suna bine.
Altul facea reclama la un fel de L.A. Ink varianta romaneasca, dovada ca Vitner(Bravo Vitner!te-a inzestrat natura cu un microscop) analizand imaginea abdomenului tatuat de pe pliant, a observat ca nu are buric.In sfarsit...sa zicem ca nu am citit bine fluturasul, care promova de fapt un soft pentru ''photoshock''.
Al treilea fluturas imi spunea de o excursie de trei zile in ''orasul de piatra'', care ar fi Balchik, adica undeva in Bulgaria.Ne promit cei de la firma ''vacantelor pline de idei'' o vizita la Gradina Botanica (eu zic sa mergeti ca in Romania s-au inchis toate Gradinile Botanice de frica plantelor carnivore tot mai agresive de cand cu incalzirea globala), o vizita la Castelul Reginei Maria (pentru tantii va fi chiar destul de incitant daca se va prezenta si garderoba reginei)si in final o ''petrecere surpriza'' (asta ca sa vedeti ca se gandesc cei de la agentie si la persoanele cu probleme cardiace).Intradevar "surprinzatoare" aceasta oferta!
Al patrulea fluturas aparea in formatul unei bancnote de 1.000.000 euro.Am intins mana cu mai mult patos decat de obicei.Pe ea scria "Aceasta nu este o bancnota legala".Deci astia cu bancnota, spre deosebire de agentia de voiaj careia ii place sa-si ''surprinda'' clientii, nu au compasiune pentru cei de inima slaba.Pe spatele ei, citesc : "O intrebare de un milion de euro:Vei merge in rai?".Nu, nu era un concurs. Imi pare rau.Si mie imi place sa dau cu zarul, dar dumnealor nu ofera de fapt niminui aceasta suma pentru raspunsul corect, ci iti propun sa-ti salveze sufletul pentru ca zicea Matei "Si ce ar folosi unui om sa castige toata lumea, daca si-ar pierde sufletul?". Tot de pe ''bancnota'' am citat si asta, iar Matei sigur nu e colegul meu de gradinita care imi manca sandwich-urile.In vreo 10 randuri acestia fac apel la constiinta noastra pentru ca suntem pacatosi ca in final sa ne roage sa ne pocaim si ne ofera si un site, un numar de telefon.(Multumesc! Sa vad cum decurge sesiunea mea de toamna si daca o sa simt ca nu am fost destul de luminata in momentele de cumpana, cred ca o sa recurg la voi.)
La cat mai multe fluturase!

Nu va cumparati ipod!

Din simpatie pentru voi, nu ca as fi eu foarte ofticata, am decis sa scriu un post prin care sa incerc sa va conving sa nu le marim celor de la Apple bugetul, cel putin nu cumparand ipod-uri.
Experienta personala cu aceasta mica inginerie snoaba, numita ipod, m-a dezamagit atat de mult, incat, desi e ora (nu chiar cea mai buna ora pentru o gramatica/ortografie reusita), nu ma pot abtine sa nu ma exteriorizez ca deh...doar blog-ul e si un mod de eliberare a refularilor :)).
''Drama'' mea a inceput in octombrie anul trecut.Fiind melomana, mi-am zis ca ideea de a-mi cumpara un ipod e un ''must'', desi in Somalia lumea inca moare de foame.Mi-am amintit apoi ca am fost printre primele persoane de la mine din oras care au avut mp3, daca nu cumva eu le-am prezentat aceasta tehnologie :)) ca eram deseori intrebata ce era obiectul din mana mea, iar eu le explicam ca e o chestie ceva mai avansata decat cd player-ul, de care erau si ei saturati.In sfarsit...De la mp3 la ipod, mai era o treapta, cea a mp4-ului.Eu am sarit-o.De fapt am facut abstractie de pret ,desi pe tata nu il cheama Tiriac si mi-am cumparat ipod classic cu un hard de 80 Gb.Hai ca stiti generatia...M-am jucat eu cu el vreo doua luni, dupa care s-a stricat fara a fi supus unor conditii meteorologice nefavorabile, sau actiuni de nu stiu ce natura. Am incercat o resurscitare ''softwareica", dar nu a functionat.M-am prezentat deci la un service.Din fericire ipod-ul meu era inca in garantie.Am fost sunata peste cateva zile sa merg sa-l ridic din service.Cand ajung acolo aflu ca de fapt primesc altul nou, in schimbul celui stricat.Nu ma putea deranja asa ceva :P.Asta s-a intamplat acum o luna pentru ca mi-a luat ceva timp pana sa ma mobilizez si sa-mi duc ipod-ul la reparat, desi ''sufeream'', dar comoditatea dicteaza. :))Acum cateva zile m-am reintors la service cu al doilea ipod din acelasi motiv. S-a uitat baietelul de acolo la el vreo cateva secunde, dupa care imi scrie o fisa prin care mi se va da un alt ipod in schimbul celui stricat, adica un al treilea ipod, pe care il voi primi zilele urmatoare.Cui ii povestesc intamplarea mea cu ipod-urile, rade de mine.Eu as rade de cei de la Apple.Se pare ca niciunul din ipod-urile care ajunge in service nu mai poate fi reparat, ci doar inlocuit cu altul nou.Foarte interesant.Apoi un ipod, sau cel putin ale mele, tine mai putin decat o pereche de casti.Prin urmare si pe cel pe care il voi primi zilele urmatoare il voi mai folosi maxim doua luni, dupa care voi merge din nou la service pentru a primi altul nou. Teoretic, asta nu ar trebui sa ma deranjeze daca as avea certitudinea ca voi primi ipod-uri toata viata.Problema consta totusi in garantie, care nu e chiar unlimited.

Cand se stinge lumina

Vreau sa zic ca mi-a venit foarte greu sa dau un titlu pentru acest post. De fapt in momentul in care scriu asta, nici nu am un titlu in minte.Ideea e ca aflandu-ma in seara asta intr-o sala de cinema, m-am amuzat pe seama unor chestii si mi-am propus sa vi le impartasesc. Avand in vedere ca incerc sa compensez faptul ca nu am reusit niciodata sa merg la TIFF (care dupa parerea mea, e cel mai bun festival de film de la noi), merg cam la toate festivalurile de film din Bucuresti.Deci azi m-am trezit in mana cu un bilet la fest. de film asiatic, plus o carte inclusa in pret.Daca sunteti avizi de a va face o biblioteca cu eforturi financiare minime si puteti face abstractie de calitatea continutului, sa stiti ca tocmai v-am dat un pont.

N am niciun chef sa va povestesc ce am vizionat, desi filmul nu a fost rau, dar cliseic pe ici pe colo, gen presarat cu proverbe asiatice si alte cele. Am facut si asa o introducere prea lunga si vroiam pana la urma sa va vorbesc de cat de amuzanta mi se pare reactia celor care intra intr-o sala de cinema in timpul filmului. Se stie ca nu putem vedea in semiobscuritate decat dupa cateva secunde.Personal, mi-am facut un obicei in a-mi indrepta privirea spre usa salii cand o aud deschizandu-se doar ca sa ma amuz pe seama celor care intra si evident nu vad nimic.Bineinteles, ca odata cu aparitia telefonului mobil si lanterna a fost subtituita, la fel cum servetelele au luat locul batistelor si asa mai departe.Deci prima lor reactie este sa-si scoata telefonul din geanta, dar cum lumina emanata nu are o raza mai mare de 5 cm, nu ii ajuta cu nimic.Dar eu din nou ma amuz. Sunt si persistenti pe deasupra si nu se opresc la usa pt a asimili lumina, ci continua sa parcurga sala atingand accidental ceilalti spectatori si cerandu-si din doua in doua secunde scuze.Eu am avut candva o intamplare amuzanta cu o tanti, care m-a speriat pentru ca eram concentrata asupra filmului si ea incerca sa atinga locul meu pt a vedea daca e ocupat.Imi venea sa rad teribil pt ca s-a speriat si ea cand m-a simtit miscandu-ma, iar expresia fetei ei era pt mine de-a dreptul ilara.

Astazi o amica ma astepta in sala.Am ajuns la 5 minute dupa ce filmul incepuse si am inaintat foarte putin, dar la un moment dat se pare ca m-am oprit fix langa ea si ca ma uitam in gol, iar ea ma striga si eu nu reactionam.:)).Cand am iesit din sala, mi-am scos sticla de apa din geanta si nu intelegeam de ce se uita stupefiata spre sticla.Mai apoi ma intreaba daca din aceeasi sticla am baut si in sala si i-am zis ca da, dar ca nu ii intelegeam intrebarea.Imi explica apoi cum in timpul filmului, din cauza proiectiei, se creea iluzia optica ca as bea dintr-o sticla imensa si cum se amuza ea pe seama asta.Am mustrat-o pt faptul ca nu m-a avizat.Imi place sa ma amuz de cate ori am prilejul.

''Memento'':mai mult decat un film...un exercitiu al mintii

Fiind in sesiune, am zis ca ar fi momentul ideal pentru mine sa refuz sa ies din casa pe motiv ca invat, dar sa vad filme in schimb, filme pe care nu am avut inca ocazia sa le vad pana la recenta mea varsta 21 de ani.

Desi nu cred ca sunt in masura sa fac recomandari pentru ca Alex Leo Serban, Andrei Gorzo si altii va ofera deja de ceva timp recomandari mult mai acreditate pe agenda.liternet.ro sau cinemagia.ro, etc.Totusi o sa fac abstractie de faptul ca nu sunt chiar acreditata si o scriu postul asta despre cel mai recent film pe care l-am vazut...acum 5 minute mai exact. Pana la urma e alegerea voastra sa cititi sau nu ce debitez eu aici.

Filmul a fost facut sau promovat in 2000. Cum nu stau nici eu prea bine cu memoria, ca si eroul filmului, nu imi amintesc ce s-a intamplat in 2000, nici pe plan cinematografic, nici pe plan personal. E posibil deci ca eu sa vorbesc aici despre un un film arhicunoscut si sa fiu penibila prin urmare. Imi asum acest risc.

Spuneam in titlu ca ar fi un exercitiu al mintii si asta din cauza faptului ca personajul, in urma unui accident, se pare ca sufera de memorie de scurta durata, dar sustine ca isi aminteste totul pana la accident. Accidentul s-ar datora incercarii sale de a-si salva sotia atacata. Astfel, pe tot parcursul filmului, vom vedea un Leonard, care detesta sa i se zica ''Lenny'', incercand, in pofida ''conditiei'' sale de amnezic, sa gaseasca asasinul sotiei sale (daca intradevar a fost asasinata) si sa se razbune. Poate ca filmul nu ar fi un exercitiu al mintii pentru noi, daca nu am vedea 80% din film doar perspectiva unui amnezic, care nu se considera amnezic. Apoi, regizorul merge pe metoda derularii actiunii backwords. Cred ca data viitoare cand voi viziona filmul, voi incerca sa-l vad de la coada la cap ca sa-mi dau seama daca ar avea mai multa logica, pentru ca in sinea mea, am sentimentul ca alegerea regizorului nu a fost chiar prost inspirata, in pofida faptului ca filmul e si asa confuz prin faptul ca vedem scene repetandu-se.

E un film care se vizioneaza seara pentru ca oricat de obosit/a ai fi, e imposibil sa nu-ti mentina captata atentia. As zice chiar ca o tine capatata tocmai pentru ca stimuleaza orgoliul spectatorului, care nu se va culca linistit daca nu va intelege ce s-a intamplat de fapt sau eu cel putin nu as face asta :)). Din punctul acesta de vedere, ''Memento'' imi aminteste putin de ''Masinistul'' (un alt film care trebuie vazut, daca nu ati avut inca prilejul). Faptul ca eroul obinuieste sa-si tatuaze diferite informatii pe corp sau sa pozeze persoanele pentru a retine sau mai bine zis ''trai'', pentru ca oricum nu poate retine nimic, e doar un laitmotiv, la fel ca si replica sa stereotipa :''you see...i have this condition''.Dar aceste clisee, la care se adauga faptul ca eroul e un tip inteligent, face ca actiunea sa nu stagneze, el afland lucruri noi,dar pe care nu le poate asimila mai mult decat cateva minute. Inclusiv, meseria sa este un atipica si interesanta, el fiind investigator in ceea ce americanii ar numi ''confidence trick''. Mai exact, pana sa se imbolnaveasca, acesta lucra la o agentie de asigurari de sanatate, iar responsabilitatea sa consta in verificarea veridicitatii anumitor cazuri. Unul dintre cazurile pe care le investigase, fusese si cel al unui barbat care suferise aparent de aceeasi problema de sanatate cu care se confrunta eroul acum, dar pe care l-a crezut mai degraba ipohondru. Astfel, pe parcursul filmului Lenny (cred ca si mie mi-ar fi placut sa-l agasez daca as fi avut un rol in film :))) isi aminteste de acest barbat, spre final punandu-se chiar el sub semnul intrebarii asupra veridicitatii propriei probleme.

De asemenea, daca sunteti genul celor pasionati de replici-de-dat-pe-spate, din nou va recomand ''Memento''. Scenariul este foarte bun. Trece de la replici filozofice gen ''just because there are things that i don't remember, it doesn't mean my actions are meaningless'' sau ''how am i supposed to heal if i can't feel time'' la replici care ar starni mai degraba rasul decat compasiunea pentru amnezic:''i'm sorry i don't remember you.it's nothing personal'' sau "what am i doing?oh, yeah...i'm chasing a guy.Oh no! He's chasing me."

Mai folositi batista?

Recent racise o colega de apartament si prin urmare, a ales sa umble cu sulul de hartie igienica dupa ea. Poate ca faptul nu ar fi fost atat de amuzant pentru mine, daca hartia ei igienica nu ar fi fost mov. In sfarsit, eu sunt pentru hartia igienica alba, dar gusturile si culorile nu se discuta. Astfel mi-am amintit de batistele din copilarie. Servetelele si chiar si hartia igienica (de orice culoare) erau cam high standard pe atunci pentru ca erau de unica folosinta. Asa ca parintii nostrii preferau sa ne spele batistele, care urmau apoi a fi calcate si plasate in buzunarele hainelor noastre. Imi amintesc ca mama ma intreba de fiecare data iarna cand ieseam din casa daca mi-am luat batista, asa cum m-ar fi intrebat daca mi-am luat fular.

Nu as vrea sa spun ca batistele erau preferate doar din motive financiare, pentru ca ele reprezentau si un accesoriu la un moment dat. Daca mai tineti minte sacourile cu buzunare speciale pentru batiste...Batistele respective nu erau niciodata folosite, dar trebuie sa fie prezente in outfit-ul persoanei respective pentru a induce nu-stiu-ce. Sunt sigura ca Hilary Clinton avea acasa un dulap doar de batiste.

Eu le alegeam din casa pe cele mai frumoase. Daca aveau si initiala numelui meu pe ele, ce mai...eram cool. Uneori ma mai ciocneam de refuzul mamei cand nu ma lasa sa iau o anumita batista pe motiv ca era noua sau o folosim doar la ocazii speciale.

Daca acum trebuie sa-mi verific pantalonii de fituici cand ii pun in masina de spalat, candva trebuia sa-i verific de batiste. Practic, noi umblam in buzunare cu secretii nazale trecute intr-o alta stare de agregare.

Si poate ca suntem noi mai ''trendsetteri'', dar ''generatia veche'' inca le apreciaza. Astfel, daca mergeti intr-o duminica friguroasa prin parc, ii veti vedea scotocindu-se prin cele mai intunecate buzunare ale unui sacou mai vechi de 30 de ani si scotand o batista care a venit odata cu sacoul pe vremea cand se faceau superoferte.

Me, myself and I... daca va spune ceva

Dupa o oarece perioada in care n-am mai postat, trebuie sa recunosc ca imi vine cam greu sa fac o introducere.
In sfarsit...am decis sa va impartasesc, de fapt nu va impartasesc nimic, pentru ca sunt sigura ca si voi ati remarcat.Ma refer la tendinta noastra de a nu fi capabili de a ne asculta interlocutorul. La psiholog n-am fost niciodata, desi recunosc ca am avut nevoie, am avut nevoie sa fiu ascultata si poate si de o terapie :)), dar acest aspect nu are prea mare legatura cu ceea ce vreau eu sa va spun. Stiu ca acum ma contraziceti cel mai probabil, zicand ca aveti capacitatea de a asculta si atunci o sa va sugerez sa va ganditi la momentele in care vi s-a intamplat voua sa nu fiti ascultati.
Nu folosesc acest post ca sa ma plang, pentru ca din pacate nici eu nu stiu sa ascult, ci ca sa aduc putin in lumina acest aspect.
De cate ori nu ti s-a intamplat sa-i povestesti ceva unui prieten, ca imediat dupa ce ti-ai incheiat fraza (sau mai rau:ai fost si intrerupt), acesta sa inceapa la randul lui o propozitie in care pronumele folosit e tot la persoana I? Bineinteles ca nici tu nu poti fi in aceasta situatie mai prejos, iar ceea ce are el sa-ti zic va trece pe langa urechile tale, urmand sa te dai la randul tau din nou ca exemplu.E o conversatie poate inutila, pentru ca atat tu, cat si interlocutorul tau vreti sa transmiteti ceva, dar de fapt nici unul dintre voi nu asimileaza ce ii zice celalalt tocmai pentru ca nu e vorba despre propria persoana si invers. Intradevar, nu toate conversatiile decurg astfel, dar cele mai ieftine nu fac exceptie. Nu-i asa ca v-ar placea ca prietenul respectiv sa va acorde intreaga sa atentie si sa nu se mai dea ca exemplu dupa fiecare fraza a ta, ci mai degraba sa-si dea cu parerea vizavi de ceea ce i-ai zis tu? Dar nu-i asa ca si tie iti vine greu sa-i acorzi intreaga ta atentie?Consideri ca nu te priveste sau ca e mult mai interesant cazul tau. Poate situatia e asemanatoare celor din scoala primara, in care eram atat de nerabdatori sa ne citim compunerea, astfel incat, pana ajungea la noi, nu asimilam mai nimic din compunerile celorlalti, asteptand apoi un fel de reactie fata de ceea ce am scris, care nu avea sa apara din aceleasi motive pentru care nici noi nu am reactionat.
Ma gandesc ca motivul acestei indiferente fata de ceea ce are celalalt de zis, se datoreaza narcisismului sau egocentrismului din noi. Poate daca am face putin abstractie de noi uneori, am intelege mai multe si poate ca daca si interlocutorul nostru ar uita putin de propria persoana, am conversa cu mai multa placere.Dar acesta pare un compromis, pe care nu e nimeni dispus sa si-l asume.Prin urmare, noi vom vorbi in continuare despre noi, interlocutorul va face la fel si iata socializarea!
Eu va propun si un ''exercitiu'':sa zicem ca in urmatoarele minute te decizi sa-i povestesti unui prieten de exemplu situatia ta in sesiune, sa-i spui ca nu ai invatat pentru examenul de saptamana aceasta si ai sa vezi ca aceasta informatie va trece pe la urechile sale si astfel va simti nevoia sa-ti zica situatia sa scolara, fara poate a face vreun comentariu util cu privire la a ta.Dar poate ca nici tu nu ai un comentariu util pentru situatia sa si nu poti face altceva decat sa te plangi de tine.
Am atasat jos versurile piesei de mai sus, de la Poisonblack, ''Me, myself and I''. Momentan e ce am gasit mai bun pentru a empatiza indiferenta nostra sau ce o fi...

Enough about you, let's talk about me
My ego refuses to hear or see
To be distressed by your reality

Don't give a fuck about you, it's all about me
I know I control the struggle to be pseudo-free
to keep loss at arms' length
to make you bow and bend

So come and get me babe
Come invade my mind
Chew and tell me what my shit tastes like
So come and take me babe
Are you of my kind?Laughing in denial when the end is nigh

Enough about you, let's talk about me
My disastrous lies will make you bleed for me
And I will lure you into my reality
Don't give a fuck about you, it's all about me
For I am the big star and you're just a wanna-be, wanna be

Culturistul din metrou

Jokebox, multumesc ca m-ai sesizat!Intradevar nu am mai postat de ceva timp si asta din cauza faptului ca asteptam o muza.Intamplator chiar azi a aparut si muza mea, dar sub o forma neasteptata, adica in pielea unui culturist foarte penibil.

Recunosc ca astazi am vazut pentru prima oara un culturist, dar sincer nu cred ca voua vi se intampla sa vedeti culturisti pe strada.Imi amintesc ca ma intrebam cand eram copil cu dinti de lapte, vazand la televizor acei oameni alcatuiti parca doar din muschi, cum arata avand mai mult decat un slip pe ei.Astfel de intrebari nu ma mai preocupa la ora actuala, dar mi s-a satisfacut azi curiozitatea.

Bineinteles, individul era foarte mandru de ce acumulase pana la acea varsta, adica muschi.Prin urmare, trebuia sa-si etaleze bogatia corporala.Astfel, stiind ca urmeaza sa coboare la prima statie, el se va ridica de pe scaun mult mai devreme decat necesar si se va opri de fapt undeva pe la mijlocul distantei dintre cele doua usi paralele ca sa il poate admira orice fata si invidia orice baiat din metrou.Daca e necesar sa fiu sincera, o sa zic ca nu am ramas indiferenta, dar din pacate nu m-ar fi impresionat nici daca se dadea cu feromoni.Ma uitam stupefiata spre nene, ca si ceilalti din metrou.Nu-mi venea sa cred!Omul se deplasa cu dificultate din cauza pachetelor de muschi de pe corpul sau, asta ca sa nu mai zic ca mainile erau la oarece distanta de corp. Si picioarele aveau tendinta sa devieze.Nu m-am sfiit nici sa-l analizez ca pana la urma toata lumea din metrou facea asta pe ideea ca il admira. Asa am observat ca i se vedeau chiar si venele mult mai accentuat decat normal.Si atunci ma intrebam de ce e individul atat de mandru de el, caci mie mi se parea chiar deformat sau poate nu funtioneaza la mine estetica lui. Apoi culturistul se pare ca nu poate purta decat haine mulate, care sa-i puna pana la urma si mai mult in evidenta muschii. E un tip cu o figura dura pentru ca asa e cool si nu se uita in jur cand merge.

Intamplator cobor si eu unde coboara culturistul si tot intamplator merge in fata mea. Daca initial imi venea sa rad de el, acum imi venea sa rad vazand reactia oamenilor pe langa care trecea. Nu era persoana care sa nu intoarca capul. Cei mai multi radeau, insa doar dupa ce treceau de el ca doar nu am vrea sa suparam un nene fioros. Individul insa mergea foarte degajat, desi cu privirea sa periferica surprindea toate aceste reactii, dar asta era si ideea, caci altfel care ar fi fost rostul atator ore de sala si pastile? Nici o creasta in cap de 1 m nu i-ar fi facut atata reclama la metrou cat pachetele de muschi. Deci m-am gandit sa-i dau si Angelinei Jolie acest pont ca e actrita buna si merita un promo bun. Plus ca ar arata si mai bine tatuajele ei.

Am inteles azi si de ce nu vazusem pana acum culturisti.Vreau sa zic ca si eu daca as fi culturista, as tine mortis sa am o masina personala cu care sa ma deplasez si pe distante de cativa metrii, eventual si o asistenta la dispozitia mea, caci ''beauty'' is a price.

Nu ne uităm cu părinții la televizoare...

decât atunci când trebuie să le cumpărăm.

După fiecare scenă de sex pe care mă văd vizionându-o cu mama, îmi promit că nu o să mă mai uit niciodată cu ea la televizor.

Nu cred că sunt paranoică. Nu am cunoscut încă pe nimeni care să se poate uita detașat la o scenă de sex de față cu părinții. Interesant e totuși faptul că mama privește detașată sau cel puțin disimulează detașare. Eu, în schimb, stânjenită fiind, încep să debitez cele mai neinspirate lucruri pe moment care să ne distragă atenția de la tv. Iar dacă reușesc să schimb postul întâmplător (gen mă așez întâmplător pe telecomandă), e chiar genial.

Mă îndoiesc că mama nu a sesizat cum se sincronizează recitalul meu penibil cu scena în desfășurare. Toate întâmplările mărunte, fără nicio semnificație, din ziua respectivă se văd relatate fix în momentul cu pricina, iar când pricina și-a atins punctul terminus, pot să respir ușurată. Apoi să sper că nu v-a mai urma o altă scenă de sex și să cred cu un fel de naivitate că mama nu și-a dat seama că tocmai fusese o scenă de sex cât eu o țineam de vorbă.

Dar am decis: cu părinții nu merg la cinema, nu mă uit la tv.