luni, 8 iunie 2009

Me, myself and I... daca va spune ceva


Dupa o oarece perioada in care n-am mai postat, trebuie sa recunosc ca imi vine cam greu sa fac o introducere.
In sfarsit...am decis sa va impartasesc, de fapt nu va impartasesc nimic, pentru ca sunt sigura ca si voi ati remarcat.Ma refer la tendinta noastra de a nu fi capabili de a ne asculta interlocutorul. La psiholog n-am fost niciodata, desi recunosc ca am avut nevoie, am avut nevoie sa fiu ascultata si poate si de o terapie :)), dar acest aspect nu are prea mare legatura cu ceea ce vreau eu sa va spun. Stiu ca acum ma contraziceti cel mai probabil, zicand ca aveti capacitatea de a asculta si atunci o sa va sugerez sa va ganditi la momentele in care vi s-a intamplat voua sa nu fiti ascultati.
Nu folosesc acest post ca sa ma plang, pentru ca din pacate nici eu nu stiu sa ascult, ci ca sa aduc putin in lumina acest aspect.
De cate ori nu ti s-a intamplat sa-i povestesti ceva unui prieten, ca imediat dupa ce ti-ai incheiat fraza (sau mai rau:ai fost si intrerupt), acesta sa inceapa la randul lui o propozitie in care pronumele folosit e tot la persoana I? Bineinteles ca nici tu nu poti fi in aceasta situatie mai prejos, iar ceea ce are el sa-ti zic va trece pe langa urechile tale, urmand sa te dai la randul tau din nou ca exemplu.E o conversatie poate inutila, pentru ca atat tu, cat si interlocutorul tau vreti sa transmiteti ceva, dar de fapt nici unul dintre voi nu asimileaza ce ii zice celalalt tocmai pentru ca nu e vorba despre propria persoana si invers. Intradevar, nu toate conversatiile decurg astfel, dar cele mai ieftine nu fac exceptie. Nu-i asa ca v-ar placea ca prietenul respectiv sa va acorde intreaga sa atentie si sa nu se mai dea ca exemplu dupa fiecare fraza a ta, ci mai degraba sa-si dea cu parerea vizavi de ceea ce i-ai zis tu? Dar nu-i asa ca si tie iti vine greu sa-i acorzi intreaga ta atentie?Consideri ca nu te priveste sau ca e mult mai interesant cazul tau. Poate situatia e asemanatoare celor din scoala primara, in care eram atat de nerabdatori sa ne citim compunerea, astfel incat, pana ajungea la noi, nu asimilam mai nimic din compunerile celorlalti, asteptand apoi un fel de reactie fata de ceea ce am scris, care nu avea sa apara din aceleasi motive pentru care nici noi nu am reactionat.
Ma gandesc ca motivul acestei indiferente fata de ceea ce are celalalt de zis, se datoreaza narcisismului sau egocentrismului din noi. Poate daca am face putin abstractie de noi uneori, am intelege mai multe si poate ca daca si interlocutorul nostru ar uita putin de propria persoana, am conversa cu mai multa placere.Dar acesta pare un compromis, pe care nu e nimeni dispus sa si-l asume.Prin urmare, noi vom vorbi in continuare despre noi, interlocutorul va face la fel si iata socializarea!
Eu va propun si un ''exercitiu'':sa zicem ca in urmatoarele minute te decizi sa-i povestesti unui prieten de exemplu situatia ta in sesiune, sa-i spui ca nu ai invatat pentru examenul de saptamana aceasta si ai sa vezi ca aceasta informatie va trece pe la urechile sale si astfel va simti nevoia sa-ti zica situatia sa scolara, fara poate a face vreun comentariu util cu privire la a ta.Dar poate ca nici tu nu ai un comentariu util pentru situatia sa si nu poti face altceva decat sa te plangi de tine.
Am atasat jos versurile piesei de mai sus, de la Poisonblack, ''Me, myself and I''. Momentan e ce am gasit mai bun pentru a empatiza indiferenta nostra sau ce o fi...

Enough about you, let's talk about me
My ego refuses to hear or see
To be distressed by your reality

Don't give a fuck about you, it's all about me
I know I control the struggle to be pseudo-free
to keep loss at arms' length
to make you bow and bend

So come and get me babe
Come invade my mind
Chew and tell me what my shit tastes like
So come and take me babe
Are you of my kind?Laughing in denial when the end is nigh

Enough about you, let's talk about me
My disastrous lies will make you bleed for me
And I will lure you into my reality
Don't give a fuck about you, it's all about me
For I am the big star and you're just a wanna-be, wanna be

3 comentarii:

  1. ai dreptate... chiar si neintelegerea dintre persoanele casatorite porneste de la aceasta problema, dar nu ai ce face...asta e natura umana, ne pasa doar de noi, iar ceilalti... ceilalti exista doar cand ai nevoie de ei, iar cand ei au nevoie de tine, nu-i mai cunosti...

    daca am folosi mai mult pronumele personal "noi" ar exista mai multa intelegere decat daca am folosi doar "tu" sau "eu"... eu zic ca asta e esenta intelegerii...legatura dintre noi... daca as zice ca sunt alaturi de tine,ca te inteleg si ti-as da sfaturi, nu as mai fi eu, as fi un prefacut

    RăspundețiȘtergere
  2. yup,mare dreptate,mare. se pare ca eu-ul nostru incepe sa fie de necontrolat.
    bine ai revenit in blogosfera cosmiiii:)
    la cat mai multe postari,ca imi place sa te citesc.
    cheers!

    RăspundețiȘtergere
  3. asa este, oamenii sunt din ce in ce mai alienati dpdv al comunicarii, centrati doar pe sine, dar dai de vreunul care sa aiba habar de ascultarea activa, adica efectiva sa auda si sa si asculte ce-i spune celalalt. despre empatie si feed-back deja pretentiile sunt mult prea mari. trist!

    RăspundețiȘtergere