joi, 7 iulie 2011

Parcul de eoliene


Parcul de eoliene e locul în care m-am rătăcit ultima oară, deși nu mi se întâmplă să mă rătăcesc. Este genul ăla de întâmplare amuzantă pe care ai să ți-o amintești mereu, dar reproducandu-o de fiecare dată tot mai eronat, pentru că trecerea timpului e mereu în detrimentul memoriei.

Acum câteva zile în urmă, împreună cu un bun prieten, am plecat spre Dobrogea, în ideea de a filma dinamică naturii. Mai exact era ideea lui, pelicula lui. Eu eram acolo pentru că dispun de mult timp liber, dar și pentru că (mai mult sau mai puțin ironic) postam ca ''motor secvential'', ceea ce presupunea manevrarea manetei ce permitea înaintarea peliculei la intervale de 5 secunde. A fost dezamăgitor pentru mine să aflu că 20 de minute de mișcat maneta se vor concretiza în 6 secunde de film, dar m-am consolat ulterior cu ceva bună-dispoziție.

Am decis să ne prindă finalul zilei filmând eolienele dobrogene - probabil cele mai sugestive elemente privind dinamica naturii. După ce am așteptat să apună soarele pe pelicula unatc-ista, ne-am urcat în mașina închiriată (și chinuită) și am început să parcurgem drumurile improvizate în lanurile de porumb, printre eoliene, a căror înălțime depășea nivelul a trei blocuri suprapuse. Afară deja se întunecase, iar noi credeam că știam drumul înapoi către satul din care am venit.

După mai multe încercări de a ajunge pe o stradă relativ circulabila, ne-am dat seamă că nu și am început să vedem în parcul de eoliene o formă mai actualizată de labirint. Toate drumurile pe care le încercam se dovedeau un alt ''dead end'' și prin urmare, nu duceau decât la o altă eoliană.

Amuzamentul care ne încerca fugărind vulpile din jur cu ocolurile noastre, cât și faptul că Mihai semnaliza din reflex, nu ne-au lăsat să ne panicăm. Singura problemă era cea legată de benzină. Mai aveam puțin și ne-ar fi plăcut să ajungem cu ea la o destinație, și nu să o folosim pt a ne plimba la miezul nopții în lanul de porumb. Așa că în mașină se râdea, nu se plângea, iar eu mă amuzăm teribil pentru că Mihai semnaliza la stânga/dreapta în mijlocul a nicăieri, deși în oraș nu prea are obiceiul acesta.

După vreo jumătate de oră de încercat diferite drumuri (unele mai proaste ca altele), ghidați de tot felul de lumini ce se vedeau în depărtare, ne întâlnim cu utilajul/mașina care culege recolta. Deși mașinuța arată ca un monstruleț în peisajul nocturn din parcul de eoliene, cred că și șoferul ei s-a speriat dând de noi pe acolo. Ne-am gândit că cea mai bună soluție ar fi să urmărim mașina utilaj. Astfel, în loc să ne găsim în sat, ne-am trezit în depozitul de recolte. În fața noastră alte utilaje mașină încercând să parcheze, direcționate de portarii depozitului și apoi, în spatele lor...noi...mici și rătăciți...cu o Dacie. Muncitorii, văzându-ne, își dădeau coate reciproc, atenționând unul pe altul de prezența noastră inoportună în depozit. S-au apropiat apoi de mașina noastră și ne-au întrebat cu ce ne-am abătut pe acolo. Le-am spus că avem nevoie de ajutor, pentru că ne-am rătăcit și vrem să ne îndreptăm spre Constanța. ''Aoleu, dar v-ați rătăcit cam rău de tot'' .

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu