luni, 19 decembrie 2011

Eterogen

Ești speriat să-mi mai spui ceva. Știi cum se întâmplă de fiecare dată. Eu sunt o sălbatică, care încearcă să te pună la perete de parcă ai fi prada ei. De asta nu reușim să ne apropiem unul de celălalt. Ne simțim ca într-un lanț trofic.

Mi-e greu să-ți mai spun ceva. Nu pot să-mi accept rolul pe care mi l-ai asumat.Nu mai vreau să te demontez.Suntem ca două sarcini electrostatice negative, dar mie nu-mi place să vorbesc despre compatibilitate. Uneori am impresia că nu mai e nimeni la celălalt capăt al firului. Mă panichez. Închid telefonul și vin spre tine. Acum că te am în fața mea, ai vrea să-mi zici chestii drăguțe, dar renunți sau preferi să mi le zici în rusă sau japoneză sau sanscrită ca să nu le înțeleg. Poate că nu merit să le aud.

Mă găsești drăgălașă, deși mai vorbesc urât și fac lucruri imprevizibile. Te mai și lovesc uneori, dar îți spun de fiecare dată că a fost accidental, iar tu mă crezi sau așa vrei...

Îmi urmărești reacțiile, expresivitatea. Nu știi să te mai uiți în fața ta când mergi pe stradă. Și concertul de aseară l-ai ratat pentru că te uitai spre mine. Vrei în mod constant feedback, certitudini. Ți-e frică să mă plictisești. Eu, însă, mă plictisesc de frica ta.

Mă urăsc pentru momentele în care te determin să alegi să taci sau în care te conving să bifezi varianta mea. Mă entuziasmez când te pregătești să-mi explici ceva. Știi că am să te bombardez cu întrebări, dar ești dispus. Poate că îți place să te agasez.

Ți-e frică că-ți pierzi vremea cu un copil și totuși mi-ai cumpărat o trotinetă.
Ești ursuz, supărat pe mine, dar încerci să îmi zâmbești. Îmi zici că ai vrea să îți zâmbesc și eu, dar de fiecare dată când o fac, pretinzi că disimulez. Poate că nu știi când zâmbesc. Îți zâmbesc poate când dormi.

Uneori intuiesc că se va termina înainte să pricep ce se întâmplă. Și atunci încep să perorez. Tu nu mă înțelegi, iar eu nu știu să-ți răspund la întrebări. Îmi dau seama că gândeam cu voce tare. Acum mi-e greu sa schimb subiectul.

4 comentarii:

  1. Suntem produsele unei culturi bizare în care suntem înspăimîntați sa vorbim cu persoanele din fata noastră dar am fi în stare sa ne spunem cele mai intime idiosincrazii gloatei necunoscute. Prieteni noștri bizari ascunși în spatele milioanelor de pixeli nu ne afectează, gesturile noastre sunt simplu cod binar împachetate în pupici și huguri, putem vorbi cu ei pentru ca sunt forma noastră maxima de control putem sa ii închidem putem sa schimbam durere sau fericirea cu un simplu [Alt]+[Tab].
    Nu este bizar ca putem prietenul cu care vorbim este un blog?

    RăspundețiȘtergere
  2. Lumea scrie in jurnale dintotdeauna.
    Biblia e poate jurnalul lui Moise (un Moise mai mult sau mai putin paranoic)- un jurnal de succes, spre deosebire de blogul meu care nu se bucura de atatia cititori

    Nu stiu...poate ar trebui sa vorbesc despre D-zeu sau absenta lui.

    Scriu despre ce ma preocupa daca ma simt suficient de motivata sa o fac. Cred ca trebuie sa ai un usor simt al iresponsabilitatii ca sa-ti impartasesti idiosincraziile intime pe blog.Pot sa zic ca nu-mi pot asuma responsabilitatea in cazul in care printre prietenii din spatele milioanelor de pixeli se numara si prietenul din fata mea caruia nu pot sa-i vorbesc.

    Ma indoiesc ca ti-am putut raspunde la intrebare. (Se pare ca nu mai pot vorbi decat cu blogurile)

    RăspundețiȘtergere
  3. Scrie de ce doi oameni nu reușesc sa se înțeleagă, ce ii face ca ei sa își dorească sa se omoare, scrie despre cauze nu despre simtome.

    Imi pare rau ca blogul tău nu are aceiași căutare ca și biblia probabil genocidul atrage oameni, trebuie sa fii o persoana foarte populara ca sa poti omora 1milion de oameni, unde dracu ii gasesti. :d

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu stiu ce anume face ca doi oameni sa-si doreasca sa se omoare.Daca as detine cauzele, poate ca nu m-as afla fizic aici.

    Genocidul insa il inteleg,dar neavand nici popularitatea, nici resursele necesare comiterii, nu pot face din blogul meu decat cel mult un indrumar. Mintea proceseaza solutii, mai ales la orele de varf. Nu vad de ce nu le-as impartasi.

    RăspundețiȘtergere