Mi-e foarte greu să mă trezesc dimineața din pat, în mare parte din cauză că nici după 24 de ani nu am înțeles pentru ce anume o fac. Nu mi-am asigurat niciodată existența. Dacă mi-am câștigat vreodată singură banii, cel mai probabil i-am cheltuit recompensându-mă. Uneori îmi vine să râd gândindu-mă că cineva chiar a investit în educația mea. Unul dintre motivele pentru care nu aș face copii e ca aș încerca sa realizez prin ei tot ceea ce eu nu am fost în stare să fac, ca apoi să le pot reproșa că au fost cea mai proastă investiție.
Teoretic, până acum ar fi trebuit să-mi dezvolt abilitățile ce urmau să-mi facă viața suportabilă. Eu, însă, mi-am pierdut timpul încercând să-mi dau seama care sunt acele abilități. Incep să mă panichez. Mă simt contracronometru. Așa că încerc să învăț să jonglez, să sar coarda, să fac pe clovnul, orice doar ca să-mi dovedesc că mă pricep la ceva. Dar nu mai e timp de hobby-uri. Hobby-urile sunt activitățile recreative ale celor care sunt deja buni la ceva și pot să-și hrănească stomacul cu asta.
Refuz tot mai mult să am legături sociale. Nu mai știu să râd și nu vreau să râdă alții de mine.
Pentru câteva ore am avut o stare de bine, să-i zicem fericire. Habar n-am ce a cauzat-o. Creierul meu nu mai produce serotonină de ceva vreme. Apoi m-am panicat. Zâmbeam tâmp și aprobam toate neroziile din jurul meu. Eram la rândul meu năroadă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu